papucul

azi sunt fericita, maine ma topesc in culori. in starea pe care o am de doua saptamani si care se accentueaza in fiecare dimineata si in speranta ciudata cu care ma culc. au trecut cateva saptamani bune si aici sunt eu, in fata unei masinarii ciudate si cu papucul stang pe fotoliul de langa mine. m-am decis sa-mi inving teama de paianjeni, creaturi hidoase cu prea multi ochi si mult prea multe picioare, dar e greu sa-l omor cand nu stiu unde fuge. un prieten de al lui mi-a facut craciunul de neuitat. mi-am golit sifonierul ca sa-l gasesc si deodorantul ca sa-l omor, doar nu vroiam sa-mi umplu sifonieru cu insecticid, cel putin nu in noaptea de 25. in orice caz aici sunt, numarand niste saptamani pe calendar. nu mai cred de mult in magie sau vraji, dar iti vad cuvintele pe monitor. uneori sunt fericita, alteori trista sau doar ingandurata. acum sunt neputincioasa si nimic nu ma enerveaza mai mult decat sentimentul pe care il ai cand stii ca nu poti, fara sa te impiedice vreo regula scrisa sau macar ceva care sa te poata justifica. nu ma impiedica decat sentimentul de "mai bine lasa". ma intorc la cautarea mea pt ca deja ma dor picioarele. as vrea sa le pot intinde pe covor, dar mi-e frica si le tin ghemuite sub mine, pe scaun. nu ma pot concentra prea bine, mi-e lene si camera e prea mare si oricum e doar sufrageria. eu o sa dorm in camera mea, departe de alea patru perechi de picioare care nu imi dau pace cateva ore din momentul in care le-am vazut. le simt urcandu-se incet p mine si incerc sa le dau jos dar nu e nimic acolo, doar imaginatia mea. imi intind cu grija picioarele pe birou si ma gandesc la "paianjenii" din viata mea. oameni a caror simpla vedere ma pune in alerta si care ma bantuie mult dupa ce au disparut, dar totusi nu la fel de inspaimantatori sau poate chiar deloc. de fapt singura asemanare intre ei e durata efectului pe care il au asupra mea, cu toate ca paianjenii dispar din mintea mea atunci cand papucul , cartea sau ce-mi cade in mana isi face datoria. cu oamenii ce fac? pe ei nu pot sa-i iau cu o hartie si sa-i arunc la cosul de gunoi, poate ca nici nu vreau. cuvintele tale sunt inca pe monitor, iar picioarele mele inca pe birou.