perfectiunea..

nimic nu ma plictiseshte mai mult decat perfectiunea. poate ca nu este atat de greu de atins pe cat credem, dar singurul lucru care ne opreste de la transformarea ei in realitate e chiar vointa noastra. pt ca defectele sunt culori care ne fac sa parem umani, sunt sentimentele noastre, ale tuturor. si sentimentele ne fac vulnerabili, iar perfectiunea nu include fiinte slabe, influentabile sau cel putin nu perfectiunea pe care o vad si ceilalti. si totusi sentimentele sunt caramizile ce ne compun. dak le pierdem p ele ne pierdem si p noi. shtiu asta. si din cauza asta e mai bine sa spun k eu nu caut perfectiunea ci armonia, caci in timp ce perfectiunea , asa cum ne-o imaginam de cele mai multe ori, este aceeasi pt toti armonia e personalizata. este imbinarea fiecaruia a defectelor si calitatilor, este perfectiunea fiecaruia, care ne implineste. asa cum Dumnezeu este perfectiunea tuturor, raiul este diferit pt fiecare.