o lume in doua

citeste si mainile o dau de gol. se ridica, deschide geamul, simte aerul care o arde si pe care tu il condamni, il ridiculizezi fara sa il lasi sa te cuprinda, il murdaresti cu sentimentele tale si apoi te intrebi de ce te sufoci. nu isi da seama cum ea poate sa mai vada speranta prin nori de praf, de ce ii place noaptea si de ce adora muntele cand toti viseaza marea si printre toti voi fugiti spre polii opusi. si nici macar atat, ea sta pe loc, in acelasi loc pe care tu il vezi plin si care pt ea e gol, acelasi loc conturat prin detalii carora tu nu le dai importanta. nu poate sa creada ca lumea ei poate fi vazuta astfel, ca exista ochi atat de bolnavi si plini de lucruri inutile, atat de insetati dupa povesti de care se feresc. citeste inca o data, mai in graba, mai concentrata asupra ei decat asupra lui, se gandeste la cele doua lumi ale ei, incearca sa se calmeze. ar vrea sa tipe dar nu e singura, ar vrea sa plece dar unde? ar vrea sa-ti deschida ochii spre ceea ce vede ea, dar tu esti departe, nepasator si fara sa-ti dai seama ca ea exista cu adevarat. mai citeste inca o data, printre randuri si incercand sa inceapa cu inceputul, dar mintea ei te ataca cu ultime argumente si apoi se inchide, se imprastie si se lasa purtata departe, iar tu..tu nici nu realizezi. te intinzi in pat plangandu-ti de mila. treci in revista ziua si probabil uiti cuvintele astea, nu au fost atat de importante pt tine, doar semne ce iti umplu spatiul deja suprapopulat, codificate intr-un moment de neputinta. ea nu te recunoaste, tu nu o cunosti. isi lasa gandurile sa se amestece cu apa ce-i curge din ochi, se simte dezorientata si apoi te condamna la fel cum tu ii condamni lumea: pt sentimente pe care nu le ai, iar tu pt sentimente pe care le-ai pierdut.