cand portocala mare de pe cer incepe sa se ascunda pe dupa caramizi si BCA-uri, cand ultimele raze se pitesc prin crengile copacilor si-si iau ramas bun de la acoperisurile cu tigla multicolora, atunci aerul straluceste de-un oranj cald, iar fereastra mea pare ca-mi ascunde marea. ma emotioneza timid gandul ca un singur pas mai aproape de perdelele care ard in ultimele flacari ale asfintitului, ar putea sa-mi dezvaluie valurile neastamparate ce se pierd pe plaja, mangaind nisipul. si incep sa visez, ajungand pana la apartamentul care o sa-mi primeasca fericit bagajele pline de nisip. canapeaua o sa fie nerabdatoare sa-mi imbratiseze bronzul auriu si o sa uite pe moment ca sandalele mele ii prafuiesc visiniul dat in parg al tapiseriei, lasandu-ma sa ma ghemuiesc confortabil intre pernele ei. o sa iubesc nespus apartamentul asta pentru ca o sa fie al meu, exact cum l-am visat neincetat.
intr-un bloc vechi cu lift micut si foarte ingust, cu usi scorojite care scartaie la fiecare atingere, obosite de trecerea anilor si de toti locatarii prea lenesi sau lipsiti de putere pentru a urca scarile pana la casele lor. lift pe care n-o sa-l cunosc niciodata intr-un mod intim, ci doar din exterior, prin priviri aruncate fugar din fata scarii. intr-adevar, scara, lunga pana la ultimele etaje, inaltate cu mult deasupra imprejurimilor, cu treptele tocite asezate intr-o spirala hipnotizanta. o sa-mi fie cel mai bun tovaras de drum pana aproape de ultimul nivel, conducandu-ma cavaleresc pana in fata usii, intocmai ca un tanar amorez ce se multumeste sa-mi spuna noapte buna in prag, prea sfios ca sa pofteasca inauntru. o sa regret ca nu e mai indrazneata si nu-si aduna niciodata destul curaj ca sa dea buzna pe usa, trebuind s-o redau linistii dupa atatea etaje urcate cu spor impreuna. as vrea sa descopere si ea balconul incapator, bucataria pitita in spatele holului de la intrare si sa-si admire treptele insemnate de ani in oglinda mare din baie. singura camera pe care i-as ascunde-o vinovata, ar fi dormitorul de pe coltul cladirii, mic si totusi incapator in aceasi timp, caci ma curprinde inca de pe acum teama ca s-ar putea indragosti de patul jos si primitor, ne mai vrand sa plece. nu as putea sa-mpart cu ea peretii proaspat vopsiti, cu atat mai putin linistea surda a noptilor calde, tulburata doar de tramvaiele care, retragandu-se in depouri ponosite, isi incheie ziua. chiar si dupa trecerea tramvaielor, serenadele or sa-si continue cantul si in umbra noptii, cu mult dupa ce ideile mele merg sa se destinda pe taramuri necunoscute, o sa-mi incante cele doua taburete asezate in fata ferestrelor imense si o sa sporovoiasca vreme lunga cu ciucurii lor, povestind despre painea calda care se coace in fiecare dimineata la cateva blocuri distanta si despre oamenii simplii. sueta lor o sa se termine doar cand ma voi ridica dintre asternuturi, zapacita de intensitatea vietii de afara. prin geamurile aproape nesfarsite, ca cele de pe strada voinicului, de la numarul 9, o sa se iveasca lacul micut, iar stralucirea limpede a apei ma va face sa-mi imbrac costumul de baie inainte de a realiza ca m-am intors de pe nispurile moi cu o seara in urma.
o sa iubesc apartamentul asta, chiar si daca debaraua va fi neinacapatoare, iar chiuveta intotdeauna plina cu cani goale.
