Wednesday, August 1, 2007

un jurnal cu covrigi si fum de tigara

a patra zi de joi din iulie si telefonul suna la 3 jumate dimineata. de data asta nu e nici un mesaj fara somn, nici un telefon ciudat sau cu numar gresit, e doar alarma ce ma avertizeaza ca-mi trece timpul si ca mai bine imi mut parul obosit sub dus. o ignor pret de cateva minute si-mi aduc aminte cum ti-ai aruncat ochii direct in pixelii ce-ti aratau mersul trenurilor, la nici doua ore dupa ce te-ai dat jos dintr-un accelerat. am cedat dupa doua saptamani, zicandu-mi ca poate o sa fie bine, dar deja regret ora asta pe care am reusit s-o stau cu nasul in perna si cu gandul departe de valiza. doar racoarea diminetii si casiera care-mi cere banii pt bilete ma mai trezesc un pic inainte de suieratul trenului si de haosul ce pazeste fiecare usa de vagon. vagonul doi, scaunele 25 si 26, fata in fata, cu capul sprijinit de un geam murdar si rece. pe bilet ora plecarii e 05:30, in tren e 05:42, iar in casti un post de radio neclar. vad jumatate de rasarit, imi acopar picioarele cat de mult pot cu fusta care-n mod normal se opreste inainte de genunchi, imi pare rau ca mi-am lasat balerinii in bagaje si nu in picioare, apoi imi pare bine pentru ca in ei degetele mele ar fi devenit turturi. de plictiseala ma conving ca mi-e foame, poate timpul trece mai repede mancand, ca revista e atat de interesanta incat merita citita de trei ori si ca sfaturile pentru o vacanta perfecta se memoreaza cel mai bine dupa a patra recitire. aproape opt ore mai tarziu las aerul rece sa-si continue drumul spre Mangalia si vantul dinspre plaja sa-mi aranjeze parul. pana seara nu stiu decat de covrigi vanilati si proaspeti, lotiune de plaja si marea plina de gunoaie si alge, ultimele minute de lumina prinzandu-ma in baie, cu rimelul in mana si fardul auriu in fata oglinzii. dincolo de pereti se aude forfota, ultimele anunturi pt cluburile din noaptea asta si trei melodii diferite ce impreuna nu seamana a nimic decat a poluare fonica. in fata clubului regret iarasi si incerc sa gasesc o legatura intre toate miscarile chinuite carora le dau viata animatoarele. ma inconjoara oameni prinsi in lumea lor, doua focuri de artificii si multe sticle de bere aruncate nepasator pe podea. in singurele momente in care sunt despartita de muzica aud cum scartaie soseaua sub franele unei masini, portierele deschizandu-se, iar apoi admir o plecaciune adanca pana langa picoarele noastre si un “thank you God” ce rasuna in noapte. imediat muzica revine si imi ramane in timpane si in subconstient mult dupa ce adorm.
vinerea ma prinde deja pe plaja, cu pielea un pic colorata si lucioasa de la crema, cu ochelari de soare in apa si nisipul bine lipit pe talpi. apa e parca mai curata azi, mai intelegatoare cu cei ce-i invadeaza intimitatea si-i fura clipele de liniste, caci seara trecuta s-a razbunat. nu o cert si nici macar nu o dojnesc, uit destul de repede rautatea pe care o ascunde sub o fata calma si chiar ma hotarasc ca anul asta nu vreau sa fur nici o bucata din ea, ii las toate scoicile pe plaja ca sa le arda soarele, la fel cum imi arde si mie pielea deja maronie. nici seara nu o mai vizitez azi, ii arunc doar o privire galesa din microbuz si de sus, dintr-un autobuz descoperit, dar nu pare sa se supere, isi trimite valurile spre picioarele desculte ale catorva oameni rataciti noaptea pe plaja. vantul insa simte ca-si pierde atentia pe care i-o ofeream mai devreme si incearca sa mi-o atraga din nou prin jocuri intense cu care imi vrajeste parul. si totusi imi gasesc refugiu si de el, undeva deasupra orasului agitat, inchisa intr-o capsula de sticla, plastic si metal. din capsula ma ascund printre mesele si boxele din club, sub umbrele mari, cu oameni noi si necunoscuti. cu unii dintre ei ma gaseste rasaritul pe o banca rece. de aici pana in fata patiseriei gandurile imi deseneaza trasee ciudate prin cap, fara sens si directie. covrigi calzi insirati pe sfoara, un dus calai si patul moale pe care nu poposesc mai mult de zece minute, destul ca sa il presar cu macul de pe covrigi si iarasi prosopul de plaja, lumea somnoroasa, inghesuita pe plaja. ei s-au trezit devreme ca sa aiba marea cat mai aproape, eu nu am dormit deloc ca sa gasesc un loc pentru prosop si sticla de apa plata. ma mai lupt cu foamea si caldura cateva ceasuri dupa care ma inving, tarandu-mi pasii spre camera racoroasa si spre baia care la ora pranzului nu-ti ofera decat dusuri scotiene. seara imi trece repede in companie placuta, aer numai bun de respirat si pufuleti sarati si ma preda incet unei nopti ce se anunta agitata. la zece jumate intr-o gara mica si in mod normal populata de doar 15 persoane soseste trenul. fluierele o iau razna, marea de oameni tipa de bucurie, danseaza, se entuziasmeaza. de la atata entuziasm dau navala pe usile mici, escaladeaza trenul pana la geamurile pe care abia incap, rad si se bucura pentru ca sunt in tren. cand pleaca din gara mai sunt doi trei inca agatati de ferestre, cu jumatate de corp tras inauntru si picioarele pe afara. eu sunt fericita pentru ca astept o masina, dar imi schimb fericirea pe uimire si pe un sentiment de necrezut ceva mai tarziu, cand masina sta suspendata pe un damb ce trebuia sa ne asigure scurtatura spre soseaua principala. busitura cu care a coborat de acolo imi da cateva ganduri negre pe care ei au de grija sa le alunge destul de repede. nebunie, oameni grabiti, masini ratacite, directii ciudate si total diferite, zero locuri de parcare. ce urmeaza e greu de descris. 70.000 de oameni ce nu emana decat energie in stare pura, fluiere ce-si unesc suieratul intr-un sunet fractionat, o patura intinsa de lasere spre care sa-ti intinzi mainile, nisip fin in care sa-ti ancorezi picioarele, o scena enorma, lumini care te baga in transa si in final muzica ce le intregeste pe toate, le aduna intr-un univers paralel, in care nu conteaza nimic in afara secundei pe care o traiesti chiar atunci. un vis implinit o singura data pe an, pe care multi il testeaza cu apa rece a marii, o imbratisare rece ce-mi salveaza trupul supraincalzit. dimineata ma intorc cu spatele spre scena imensa care inca mai tresare pe ritmuri euforice si inlocuiesc luna portocalie cu un rasarit rozaliu. de lumina asta m-au ferit ochelarii de soare toata noaptea si inca o fac si la cei 40 de km/h cu care las totul in urma.
adormita vad ca tipul de la simigerie imi intinde sfoara, legata de patru covrigi, cu un zambet copilaros, de parca simte si el cum parfumul mi s-a transformat in fum de tigara in ultimele zece ore, iar eu nu pot decat sa-i multumesc cu un glas ramas cald de peste noapte si cu un gand de adorare pentru ca a deschis devreme.
dupa nu am mai vazut marea decat de doua ori si mi-am tinut promisiunea, am lasat-o intreaga, ca sa nu creada ca-mi va fi dor de ea, dar mai mult pentru ca nu am vrut suveniruri care sa-mi altereze amintirile cu realitatea lor bruta. am vrut sa-mi pastrez amintirile la fel cum le-am gasit, asteptandu-ma pe fiecare dara de nisip si la fel cum o sa pastrez numarul de telefon de 14 cifre, pe care s-au chinuit sa-l scrie indeajuns de citet cat sa-l pot descifra pe autostrada, cand masinile goneau una pe langa alta cu 100 si ceva la ora. la fel cum pielea o sa-mi ramana bronzata inca doua trei luni.

No comments: