Saturday, August 18, 2007

portia de vise calde

si-a inceput ziua ca de obicei, terminandu-si lacoma portia de vise calde. inghitise vise timp de sase ore si tot se simtea flamanda, in stomacul ei nu se repeta decat un colt de idee: “daca eu zic nu si tu intelegi un da..iese un poate?”. oarecum nemultumita de micul dejun saracacios si-a luat umbrela de pe masa si a inchis usa in urma sa. a asteptat jumatate de ora inabusindu-si intentiile de a musca din oameni. in lumea ei paralela vede prin oameni direct in dorinte, le amplifica culorile cu pensule ciudate si apoi le pune in borcane pe care scrie mare cu carioca: pachete pentru pranz. realitatea a reusit sa o pacaleasca acum un an, a imbuteliat-o intr-un pahar cu capac si a fugit cu el la mare, l-a aruncat in apa si a lasat sarea sa-i topeasca continutul. in aceeasi zi si-a scos de sub perna prietena , si-a cerut scuze pe varful degetelor si a inceput sa-si expuna viata de cand a suflat in lumanari a cincea oara, pana la ultima secunda in care a vazut marea. de atunci isi petrece macar doua ore pe zi cu prietena ei, ii descrie in vorbe lumea din care vine si o invata subtil despre lucruri banale. dar azi sub umbrela multicolora n-au intrat doua codite impletite roscat ci multe fire de-un castaniu ciufulit. s-a uitat la el lung pana sa-si dea seama ca intr-adevar nu-l cunoaste si de abia dupa l-a invitat sa stea pe cimentul cald. i-a spus ca asteapta pe cineva si ca ii este foame, iar spre surprinderea ei, el s-a apucat sa-i povesteasca vise de acum o saptamana, doar ca sa-i mai potoleasca foamea. “si el se hraneste cu vise. .” cand si-a terminat povestioara, Ioana a scos un mic borcanel din geanta aruncata sub picioarele ei si i-a soptit, cu buzele plecate timid spre pamant: “acum desertul.” a uitat de fast food-ul care i se deschidea in fata, cu dorinte firave sau un pic picante, si si-a lasat degetele sa guste portia lor de dulce, parul scurt, rebel, moale. dupa ce s-a golit borcanul, degetele Ioanei le-au completat pe ale lui, “oare cum il cheama? dupa vise as zice ca poate Stefan..”, iar umbrela si-a inchis curcubeul in interiorul gentii. “daca eu zic nu si tu intelegi un da..iese un poate?”. Ioana si-a repetat intrebarea asta pana cand a trebuit sa deschida ochii, auzise metroul si pe doamna care a stat langa ea vreo trei statii palavragind despre placinta cu mure, simtise cum autobuzul a trecut la doar cativa centimetrii de pielea ei alba si in final vedea destinatia, sau doar punctul de plecare la care el o adusese. gara de nord. chipul ei l-a intrebat stins “unde?”, dar raspunsul a fost doar al treilea vagon al rapidului Bucuresti – Constanta. nu-si luase decat un pachet la ea, pe care deja il terminase, geamurile ramasesera larg deschise si statea sa ploua, nu inchisese radioul, dar cel mai important, esarfa cu care calatoarea mereu era atarnata de usa sifonierul, nu de gatul ei. fara dungile ei colorate si incarcate de parfum, in care sa-si plimbe copilaresc narile, amintindu-si de casa, se simtea pierduta printre vise pe care nu le putea digera, dar el, ghicindu-i teama, si-a reluat visele, protejandu-i trupul de lumea ce o lasau in urma cu viteza. s-a trezit buimaca, direct pe plaja, inconjurata de doua brate a caror continuare nu o vedea si de sunetul pescarusilor amestecat cu furia domoala a valurilor...a vrut sa scape de nisipul uscat ce-i invelea talpile in caldura apei, dar s-a oprit inundata de imagini frante ce-i goneau rapid prin fata ochilor, exact ca la un cinematograf in aer liber. mut, alb-negru, cu o derulare rapida a secventelor. ce vedea? pe Ioana, acum un an, tot pe plaja si tot seara, aruncand departe in mare un pahar cu capac. nu mai vazusese plaja de atunci si o credea straina, parfumul de acasa nu era nici el, iar apa contaminata o ademenea sa-si reia normalitatea de unde o lasase. ce simtea? caldura unui trup in stanga ei si timpanele tremurandu-i de atingerea catorva cuvinte. “e in regula, paharul tau cu realitate e la mine, marea e doar sarata.” in noaptea aia Ioana n-a dormit in patul ei jos si moale, a lasat marea s-o imbratiseze si s-a hranit cu vise povestite de el.

“daca eu zic nu si tu intelegi un da..iese un poate? poate ca pe el il cheama Stefan..”


[ mersi pentru ca nu ti s-a parut peticita ]

No comments: