agitata noapte

“daca iar e unu si ceva..”
de cateva zile incoace Ioana se trezeste singura in toiul noptii. singura, fara ceas, fara lumina zilei sau muzica si la fel de singura si-n pat. isi pierde sirul filmelor nocturne si casca obosita, exprimandu-si clar nemultumirea. camera nu se sinchiseste de ea, doarme in continuare tacuta, amintindu-i de ceea ce-ar trebui ea insasi sa faca. isi forteaza ochii sa razbata pana dincolo de ferestre, dar si acolo se loveste tot de calmul obiectelor scaldate intr-o lumina artificiala, alb-portocalie. sunt felinarele ce aluneca incet, in sir indian in josul strazii imbinate cu reflectoarele de pe terenul de antrenamente, care-si trimit iscoadele transparente sa-i vegheze somnul de pe peretele de care ea-si lipseste constiincioasa patul.
“sa fie deja vineri? sau asta a fost ieri..?”
Ioana nu mai intelege nimic. parca ar vrea sa se scoale, sa se refugieze rapid sub dus si sa ramana acolo pana ce soarele o s-o scape de insistenta reflectoarelor, inlocuindu-le cu o aura mult mai pacifista, asa ca se ridica in capul oaselor, sprijinindu-se gratios in mana stanga. aproape ca se prabuste inapoi in pat cand isi fura singura punctul de sprijin, incercand din reflex sa pareze cu pilota valul de aer rece ce-a facut-o sa deschida larg ochii. e prea obosita ca sa ajunga pana la baie si apoi “daca iarasi e unu si ceva...” . mai bine se ghemuieste la adapostul peretelui intens luminat si se alatura celorlalti rezidenti ai casei ce nu-si intrerup somnul decat dimineata, fortati de orele tarzii. verifica fugitiv daca nu cumva alarma a sunat fara ca ea s-o auda si dupa se intoarce usurata la culcusul sau cald.
“Trrrrr! Trrrrrrrr! Trrrrrrrrrrrrrrr!”
“ce? cum? s-a facut 6?”
e buimaca si foarte nedumerita. doar adineauri era 2 fara ceva, alarma nu trebuie sa sune decat peste alte patru ore si ea vrea sa le lase sa treaca nestiutoare pe langa ea, pe deasupra pilotei. da sa se ridice, dar isi aduce aminte de experienta de mai devreme si ia masuri zdravene de precautie impotriva frigului din camera, iar din mijlocul patului incearca sa descopere ce anume ii tulbura noaptea. e tot la fel de obosita si trebuie sa-si frece indelung ochii pentru a-i reobisnui cu nuantele reflectoarelor, cascand intre timp ca sa economiseasca niste timp, caci oricum nu mai are mult de dormit. isi lasa mainile sa-i cada usor de la ochi, exact la timp pentru a vedea cum se stinge ecranul telefonului. “iarasi tu..?” si se intoarce cu spatele spre restul camerei, incercand sa se izoleze de ea.“daca tu n-ai somn macar lasa-ma pe mine sa dorm!”
“Trrrrrrrrr! Trrr!”
“gata! te inchid!”
nu mai tine cont nici de frig si nici de lucrurile pe care calca. se da jos din pat, ia telefonul si se prabuseste pe mormanul cald de perne, fortandu-se sa gaseasca butonul salvator.
“huh?!?! mesaj? in fine..”
lasa telefonul langa ea si se inveleste din nou, intinzandu-se multumita. mai casca o data, parca sa alunge cate ceva din somnul ce nu-i da pace si cu miscari incetinite deschide telefonul. “daca nu-l poti invinge, aliaza-te cu el”. deschide mesajul si se opreste. se freaca iarasi la ochi, energic si hotarat, izgonind orice urma de somnolenta si apropie telefonul si mai mult de fata sa. arunca pe jos pilota si se duce direct la sifonier, ia prima perche de pantaloni pe care o nimereste, un tricou si-un hanorac si isi schimba pe graba pijamalele. afara e tot noapte, iar in camera nu exista decat stropi de lumina de la felinare si sagetile neobositelor reflectoare asa ca dureaza ceva, dar in final gaseste si cureaua si cerceii. inainte sa deschida cu grija usa, Ioana nu uita sa-si azvarle portfardul, castile si portofelul in geanta si sa-si picure gatul cu lichid frumos mirositor.
- buna diminineata, as dori si eu o masina pe strada... si incepe sa coboare tiptil scarile, pe varful degetelor, atenta sa mangaie pisoiul ce i-a simtit prezenta si care se plimba acum pe langa talpile sale. toti ceilalti dorm linistiti, savurand putinele ore de calm de dinaintea diminetilor aglomerate, iar prin el patrunde umil sunetul unei masini oprindu-se. se incalta neinchipuit de repede, fara sa-si mai lege sireturile lungi, le indeasa doar inauntru sub calcai si inchide grijulie usa, luand o gura mare de aer: “asta trebuie sa fie interesant”. taximetristului ii recita pe nerasflutate o adresa, sfarsind prin a-l intreba daca nu cumva parul ii este ciufulit sau daca oboseala ii s-a asezat in cearcane pe sub ochi. de pe bancheta din spate se uita in gol pe geam, trecand cu gandul departe de strazile pustii si magazinele non-stop, e mai treaza ca niciodata, dar inca mai crede ca viseaza.
- o zi buna si dumneavoastra, pastrati restul.
de pe marginea trotuarului simte curentii de aer provocati de masinile in trecere, iar inima-i incepe sa se ia la intrecere cu ele. inspira si expira cand vede omuletul verde, aprins pe partea cealalta a zebrei si paseste, dreptul in fata stangului.
- mersi ca ai venit..
- eu?! tu cand te-ai intors?