Sunday, October 28, 2007

Dragos

Dragos e genul de baiat care o sa le spuna fetelor ca s-au nascut cu matase in loc de piele doar ca sa ajunga cu ele in pat, o sa stie mereu ce isi doresc si cum sa le faca sa il adore. o sa le arate ca este capabil de o dragoste in care el nu crede si o sa le convinga cu romantismul sau improvizat. isi va lasa sentimentele sa-i curga din ochi in fata lor, o sa le protejeze si o sa le asculte, iar apoi o sa plece. Dragos nu crede in iubire adevarata ci doar in momentele prezentului si nu o sa pastreze niciodata din trairile sale pentru fata ideala, o va considera pe fiecare in parte fata visurilor lui si fiecare din ele va fi. o sa iubeasca in singurul mod in care stie si o sa plece mereu atunci cand trebuie. ele il vor intelege. nu vor plange, nu vor incerca sa-i schimbe decizia, isi vor aduce intotdeauna aminte de baiatul care intelegea atat de bine dragostea, fara sa creada in ea.
deocamdata Dragos e mic. are cinci ani si de abia asteapta sa se duca la gradinita cu prietena lui. l-a fascinat pisica agata de ghiozdanul meu, iar pe mine m-au fermecat ochii lui de copil.

Saturday, October 13, 2007

agitata noapte

“daca iar e unu si ceva..”
de cateva zile incoace Ioana se trezeste singura in toiul noptii. singura, fara ceas, fara lumina zilei sau muzica si la fel de singura si-n pat. isi pierde sirul filmelor nocturne si casca obosita, exprimandu-si clar nemultumirea. camera nu se sinchiseste de ea, doarme in continuare tacuta, amintindu-i de ceea ce-ar trebui ea insasi sa faca. isi forteaza ochii sa razbata pana dincolo de ferestre, dar si acolo se loveste tot de calmul obiectelor scaldate intr-o lumina artificiala, alb-portocalie. sunt felinarele ce aluneca incet, in sir indian in josul strazii imbinate cu reflectoarele de pe terenul de antrenamente, care-si trimit iscoadele transparente sa-i vegheze somnul de pe peretele de care ea-si lipseste constiincioasa patul.

“sa fie deja vineri? sau asta a fost ieri..?”
Ioana nu mai intelege nimic. parca ar vrea sa se scoale, sa se refugieze rapid sub dus si sa ramana acolo pana ce soarele o s-o scape de insistenta reflectoarelor, inlocuindu-le cu o aura mult mai pacifista, asa ca se ridica in capul oaselor, sprijinindu-se gratios in mana stanga. aproape ca se prabuste inapoi in pat cand isi fura singura punctul de sprijin, incercand din reflex sa pareze cu pilota valul de aer rece ce-a facut-o sa deschida larg ochii. e prea obosita ca sa ajunga pana la baie si apoi “daca iarasi e unu si ceva...” . mai bine se ghemuieste la adapostul peretelui intens luminat si se alatura celorlalti rezidenti ai casei ce nu-si intrerup somnul decat dimineata, fortati de orele tarzii. verifica fugitiv daca nu cumva alarma a sunat fara ca ea s-o auda si dupa se intoarce usurata la culcusul sau cald.
“Trrrrr! Trrrrrrrr! Trrrrrrrrrrrrrrr!”
“ce? cum? s-a facut 6?”

e buimaca si foarte nedumerita. doar adineauri era 2 fara ceva, alarma nu trebuie sa sune decat peste alte patru ore si ea vrea sa le lase sa treaca nestiutoare pe langa ea, pe deasupra pilotei. da sa se ridice, dar isi aduce aminte de experienta de mai devreme si ia masuri zdravene de precautie impotriva frigului din camera, iar din mijlocul patului incearca sa descopere ce anume ii tulbura noaptea. e tot la fel de obosita si trebuie sa-si frece indelung ochii pentru a-i reobisnui cu nuantele reflectoarelor, cascand intre timp ca sa economiseasca niste timp, caci oricum nu mai are mult de dormit. isi lasa mainile sa-i cada usor de la ochi, exact la timp pentru a vedea cum se stinge ecranul telefonului. “iarasi tu..?” si se intoarce cu spatele spre restul camerei, incercand sa se izoleze de ea.“daca tu n-ai somn macar lasa-ma pe mine sa dorm!”
“Trrrrrrrrr! Trrr!”
“gata! te inchid!”

nu mai tine cont nici de frig si nici de lucrurile pe care calca. se da jos din pat, ia telefonul si se prabuseste pe mormanul cald de perne, fortandu-se sa gaseasca butonul salvator.
“huh?!?! mesaj? in fine..”
lasa telefonul langa ea si se inveleste din nou, intinzandu-se multumita. mai casca o data, parca sa alunge cate ceva din somnul ce nu-i da pace si cu miscari incetinite deschide telefonul. “daca nu-l poti invinge, aliaza-te cu el”. deschide mesajul si se opreste. se freaca iarasi la ochi, energic si hotarat, izgonind orice urma de somnolenta si apropie telefonul si mai mult de fata sa. arunca pe jos pilota si se duce direct la sifonier, ia prima perche de pantaloni pe care o nimereste, un tricou si-un hanorac si isi schimba pe graba pijamalele. afara e tot noapte, iar in camera nu exista decat stropi de lumina de la felinare si sagetile neobositelor reflectoare asa ca dureaza ceva, dar in final gaseste si cureaua si cerceii. inainte sa deschida cu grija usa, Ioana nu uita sa-si azvarle portfardul, castile si portofelul in geanta si sa-si picure gatul cu lichid frumos mirositor.

- buna diminineata, as dori si eu o masina pe strada... si incepe sa coboare tiptil scarile, pe varful degetelor, atenta sa mangaie pisoiul ce i-a simtit prezenta si care se plimba acum pe langa talpile sale. toti ceilalti dorm linistiti, savurand putinele ore de calm de dinaintea diminetilor aglomerate, iar prin el patrunde umil sunetul unei masini oprindu-se. se incalta neinchipuit de repede, fara sa-si mai lege sireturile lungi, le indeasa doar inauntru sub calcai si inchide grijulie usa, luand o gura mare de aer: “asta trebuie sa fie interesant”. taximetristului ii recita pe nerasflutate o adresa, sfarsind prin a-l intreba daca nu cumva parul ii este ciufulit sau daca oboseala ii s-a asezat in cearcane pe sub ochi. de pe bancheta din spate se uita in gol pe geam, trecand cu gandul departe de strazile pustii si magazinele non-stop, e mai treaza ca niciodata, dar inca mai crede ca viseaza.
- o zi buna si dumneavoastra, pastrati restul.
de pe marginea trotuarului simte curentii de aer provocati de masinile in trecere, iar inima-i incepe sa se ia la intrecere cu ele. inspira si expira cand vede omuletul verde, aprins pe partea cealalta a zebrei si paseste, dreptul in fata stangului.
- mersi ca ai venit..
- eu?! tu cand te-ai intors?

Thursday, October 11, 2007

consumam produse proaspete

consumam produse proaspete, nu conteaza ca sunt mere mari si acrisoare sau intrari de pe blogurile date in urmarire generala, ele sunt mereu proaspete. ciudat e cum reusim. cand te duci la piata, sau mai nou la hipermarket, sa faci cumparaturile nu verifici decat data de fabricatie ori valabilitatea si te multumesti cu asta, nu te duci de cateva ori pana acolo doar ca sa verifici daca au adus niste geluri de dus de abia iesite din fabrica, dar dupa ce astepti sa se updateze antivirusul deschizi repede o pagina de web si rasfoiesti plina de nerabdare lista ta de blogspot-uri. si uite asa iti gasesti mereu calda lectura ocazionala, proaspat asternuta de cineva pe tastura si prin tot circuitul asta numit unitate centrala, necunoscut pentru mine, si ajunsa intr-un final pe monitorul tau, numai buna de infulecat. hmm..delicioase gustari de dupa-amiaza. si ca sa demonstrez ca nici eu nu duc o viata prea sanatoasa, si cam monotona de ceva vreme, poftim masa mea de pranz de vreo luna sau asa incoace: un paragraf oarecum micut, dar consistent,n-am ce zice. sta cuminte in susul paginii si nu ma cearta niciodata ca nu i-am memorat nici pana acum prea bine gustul. il stiu in mare, e diferit de alte arome si-mi dau mereu seama cand mi-e pofta de asa ceva. cuvant dupa cuvant imi amintesc ca urmeaza cate o virgula sau vreun punct, cate o pauza intre inghitituri. cand l-am vazut prima data m-a intrigat atat de mult incat am zis ca neaparat trebuie gustat, sigur o sa fie ceva deosebit si nu m-am mai uitat dupa data la care expira, iar acum e cam tarziu, ambalajul l-am aruncat de cum i-am teminat prima data lectura. asa ca sper sa fie lunga perioada lui de valabilitate, de o luna il tot savurez eu si cred ca o sa ai dureze pana sa mi se ia de gustul lui sau pana sa-i ia locul vreun alt paragraf ceva mai supicios decat el. din pacate nu e ca la supermarket, sa pot gasi acelasi produs, dar de la alta firma, aici e o singura societate producatoare si trebuie sa stau si sa astept ca ea sa gaseasca o noua idee cu priza la public, doar eu nu sunt singurul consumator. e rau cand iti place prea mult o asemenea marca, nu mai poti sa renunti la ea. asa ca obiceiurile mele gastronomice, atat virtuale cat si reale, caci dupa paragraful asta imi trece pofta de mancare, nu sunt tocmai sanatoase, dar nici nu ma plang, doar exista atatea si-atatea deserturi delicioase.

si daca tot sunt la capitolul asta tin sa-ti spun ca mai nou si pufarinele au E-uri, oricat de proaspete ar fi. zilele trecute imi savuram acel “ceva bun”, cu care se intorceau parintii de la servici si pe care il asteptam inca de la ora pranzului, niste pufarine dupa care tanjeam de ceva vreme, cand am remarcat pana unde a ajuns evolutia in industria alimentara. de pe spatele pachetului veneau spre mine tot felul de coloranti, arome indentic naturale, E-uri si cate si mai cate. cred ca voi ramane la bloguri pentru gustarile dulci, cel putin sunt suta la suta naturale.